Cetatea Orgamé/Argamum
În sec. VII a.Chr., la Capul Doloşman, s-au stabilit grecii din Milet, care au întemeiat polis Orgamé, prima localitate de pe teritoriul de astăzi al României menţionată într-un izvor antic. Cercetările arheologice desfăşurate în acest punct, dar şi în teritoriul cetăţii au dus la dezvelirea unor importante monumente, fapt ce a permis schiţarea istoriei cetăţii pentru cele mai bine de 12 secole de funcţionare.
Cetatea Aegyssus
Relatând evenimentele petrecute în anul 12 p.Chr, când oraşul Aegyssus a fost cucerit de către dacii nord-dunăreni, Ovidius îl consideră uetus urbs (Pont. I, 8, 11) şi îl descrie ca fiind o cetate cu ziduri puternice, situată pe malul Dunării, într-un loc înalt, greu accesibil.
Cetatea Troesmis
La 3 km de localitatea Turcoaia, în punctul ”Igliţa”, pe malul drept al Dunării, se află unul dintre cele mai importante centre militare şi urbane ale Dobrogei romane, cunoscut sub denumirea de Cetatea Troesmis. Cetatea (pomenită încă în anul 15 a.Chr. de către poetul Ovidius) a fost ridicată pe locul unei cetăţi getice.
Cetatea Halmyris
În punctul cunoscut sub numele de ”Bătăraia”, ”Geneviz-Kaleh”, ”Cetatea” sau ”Cetăţuia”, la 2,5 km est de satul Murughiol, pe şoseaua ce duce de la Tulcea la Dunăvăţul de Jos, se află Cetatea Halmyris.
Cetatea Salsovia
Pe malul Dunării, în comuna Mahmudia, într-o zonă cu locuire din epocile bronzului şi elenistică se află Cetatea Salsovia.
Cetatea Arrubium
Pe un promontoriu înalt aflat pe malul Dunării, la marginea sud-vestică a oraşului Măcin, pe locul unei aşezări preromane (aşa cum atestă şi numele cetăţii, de origine celtică) se află Cetatea Arrubium.
Cetatea Noviodunum
Cetatea Noviodunum este situată pe malul drept al Dunării, la aproximativ 2 km est de oraşul Isaccea, pe un promontoriu înalt de peste 20 m, în punctul ”Pontonul vechi” sau ‘Eski-Kale” (în lb. turcă, ”Cetatea Veche”), în dreptul unuia dintre cele mai importante vaduri ale Dunării.
Cetatea Dinogetia
În comuna Jijila, la 4 km în amonte de satul Garvăn, pe o fostă mică insulă numită de localnici ”Bisericuţa”, au fost descoperite ruinele cetăţii Dinogetia.
Bazilica paleocreştină de la Niculiţel
Complexul paleocreştin, situat în partea de nord-est a localităţii Niculiţel, la baza culmei Piatra Roşie, a fost descoperit în anul 1971 şi cercetat timp de mai mulţi ani. Monumentul este compus dintr-o bazilică ridicată în timpul împăraţilor Valens şi Valentinianus şi refăcută în vremea lui Theodosius II.
Cetatea (L)Ibida
Pe valea pârâului Slava, la marginea de vest a satului Slava Rusă, se află cetatea (L)Ibida. ~n forma păstrată din epoca tetrarhiei, cu refaceri în timpurile împăratului Justinianus, cetatea are o suprafaţă de 24 ha, o centură de fortificaţii (desfăşurată pe o lungime de 2000 m), 33 de turnuri şi trei porţi.
Cetatea Enisala
Ruinele fortăreţei medievale Yeni-Sale se află la 2 km de localitatea Enisala, pe un deal calcaros care domină zona lacurilor Razim şi Babadag. Cetatea a fost construită de către puterea imperială bizantină şi de către cea comercială genoveză, din raţiuni militare.